Micii
fermieri care nu se multumesc de felul in care isi pot comercializa agricole
folosindu-se de certificatul de producator, pentru a putea vinde mai mult si pe
mai multe cai trebuie sa recurga la alte variante legale. Ei trebui sa opteze
fie pentru infiintarea unei firme in baza Legii Nr. 31/1990 privind societatile
comerciale fie sa aleaga facilitatile oferite prin OUG 44/2008 privind desfăsurarea
activitătilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale si întreprinderile familiale.
Cea mai
simpla cale si cea mai ieftina este infiintarea unei PFA (persoana fizica
autorizata). Spunem noi ca este o cale simpla fiindca inregistrarea se poate
face rapid, nu costa mult, nu e nevoie de un contabil iar numarul de declaratii
ce trebuie depuse la Finante este mic. Exista si dezavantaje dar pentru a afla
de acestea va recomandam sa cititi "PFA vs SRL"
Revenind la
infiintarea unui PFA, pasii pe care in calitate de fermier trebuie sa ii urmati
pentru a infiinta o „persoana fizica autorizata” sunt urmatorii:
1. Pregatirea
documentelor necesare inregistrarii - sunt necesare o serie de documente cu care trebuie sa va
prezentati la Registrul Comertului: fotocopie dupa carte de identitate sau pasaport,
documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional si
documentele privind pregătirea sau experienţa profesională (dupa caz).
Inafara de
acestea exista o serie de cereri/formulare care trebuie completate. Acestea se
pot obtine de la Registrul Comertului, dar in cazul in care nu doriti sa
completati aceste documente pe holurile institutiei, pentru a nu face mai multe
deplasari Registrul Comertului, va recomandam sa descarcati aceste documente de
pe Internet de pe site-ul www.registrulcomertului.ro
sectiunea „Formulare”.
Un alt
aspect la care e bine sa va ganditi inainte de a ajunge la Registrul comerului
este acela al obiectului de activitate. La inregistrare trebuie sa indicati
codurile CAEN referitoare la activitatile pe care le veti desfasura
2. Depunerea
documentelor la Registrul Comertului – aici se depune „Cererea de inregistrare” (care cuprinde si codurile CAEN corespunzatoare activitatii
dorite), se depune o „Cerere de rezervare de nume” (numele rezervat pentru PFA
este numele tau urmat de particula P.F.A.), „Specimenul de semnătură” al
persoanei fizice autorizate precum si celelalte
documente necesare inregistrarii (dovada sediului, documente care sa ateste
calificarea, cazier fiscal, etc.)
In
cuprinsul documentatiei necesare inregistrarii propriu-zise a persoanei fizice
autorizate, trebuie sa se depuna si declaratia/declaratiile pentru autorizarea
activitatii/activitatilor care urmeaza a fi desfasurate si formularul pe care
se opteaza daca vrei sa fii platitor sau neplatitor de TVA.
3.
Obtinerea certificatul de inregistrare cu codul fiscal – daca formularele au
fost corect intocmite si s-au depus toate documentele suport solicitate prin
lege in termen de 3 (trei) zile de la
depunere se elibereaza certificatul de inregistrare pe care este inscris
numarul de inmatriculare al firmei si codul unic de inregistrare.
4.
Inregistrarea la administratia financiara – dupa obtinerea certificatul de
inregistrare persoana fizica autorizata are obligatia ca in 5 zile de la
obtinerea certificatului de inregistrare de la registrul comertului sa se
inregistreze la Administratia Finantelor Publice in vederea luarii in evidenta
si arondarii unui inspector fiscal care are competenta in zona in care este
inmatriculata firma.
Taxele ce
trebuie platite, conform reglementarilor valabile in 2012 sunt de maximum
300 lei, din care 15 lei pentru verificarea disponibilitatii firmei,
diferenta constand in taxe de inmatriculare, eliberarea certificatului de
inregistrare, eliberarea certicatului/certificatelor constatator/constatatoare,
obtinerea certificatului de cazier fiscal de la ANAF (acest din urma document
il obtine registru comertului in format electronic de la ANAF)
Referitor la codurile
CAEN
recomandate fermierilor, acestea trebuie alese in functie de activitatea sau
activitatile propriu-zise ce urmeaza a fi desfasurate. Unele dintre codurile
caen ce vor fi selectate trebuie sa se refere la activitatea de productie
propriu-zisa in timp ce altele la activitatea de comercializarea a produselor
agricole. Atentie la codurile caen referitoare la activitatea de
comercializarea a produselor agricole, deoarece aici exista coduri caen
diferite pentru activitatile de comercializare en-gros a produselor agricole si
altele pentru comercializarea en-detail.
In
continuare noi va prezentam o lista a principalelor grupe cu coduri caen, din
care dvs. va trebui sa selectati ce va poate fi util, in functie de activitatile
pe care doriti sa le desfasurati:
Sectiunea A: Agricultura, silvicultura si pescuit
011
Cultivarea plantelor nepermanente
012
Cultivarea plantelor din culturi permanente
013
Cultivarea plantelor pentru inmultire
014
Cresterea animalelor
015
Activitati in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu cresterea animalelor)
016
Activitati auxiliare agriculturii si activitati dupa recoltare
021
Silvicultura si alte activitati forestiere
022
Exploatarea forestiera
023
Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontana
024
Activitati de servicii anexe silviculturii
031
Pescuitul
032
Acvacultura
Sectiunea G: Comert cu ridicata si
cu amanuntul
462
Comert cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii
467
Comert cu ridicata specializat al altor produse
469
Comert cu ridicata nespecializat
471
Comert cu amanuntul in magazine nespecializate
472
Comert cu amanuntul al produselor alimentare, bauturilor si al produselor din
tutun, in magazine specializate
478
Comert cu amanuntul efectuat prin standuri, chioscuri si piete
479
Comert cu amanuntul care nu se efectueaza prin magazine, standuri, chioscuri si
piete
Atentie: mai sus aveti doar lista
grupelor care s-ar putea sa va fie utile. Fiecare grupa contine mai multe clase
de activitati. In cererea de inregistrare va trebui sa mentionati clasele care
va intereseaza.
Important: la inregistrarea unui
PFA se permite inregistrarea unei singure activitati principale si a mai multor
obiecte secundare, legea neimpunand o limita in acest sens. Indiferent ca
activitatea ar fi principala sau secundara, pentru a putea fi desfasurata
trebuie sa fie autorizata, respectiv sa fie inscrisa in certificatul constator
de autorizare.
Pentru
detalii privind actele ce trebuie depuse la Registrul Comertului : clic aici
Succes !
Succes !