miercuri, 14 noiembrie 2012

Ce pasi trebuie sa parcurga un agricultor pentru a se inregistra ca si persoana fizica autorizata ( PFA )


Micii fermieri care nu se multumesc de felul in care isi pot comercializa agricole folosindu-se de certificatul de producator, pentru a putea vinde mai mult si pe mai multe cai trebuie sa recurga la alte variante legale. Ei trebui sa opteze fie pentru infiintarea unei firme in baza Legii Nr. 31/1990 privind societatile comerciale fie sa aleaga facilitatile oferite prin  OUG 44/2008 privind desfăsurarea activitătilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale.
Cea mai simpla cale si cea mai ieftina este infiintarea unei PFA (persoana fizica autorizata). Spunem noi ca este o cale simpla fiindca inregistrarea se poate face rapid, nu costa mult, nu e nevoie de un contabil iar numarul de declaratii ce trebuie depuse la Finante este mic. Exista si dezavantaje dar pentru a afla de acestea va recomandam sa cititi "PFA vs SRL"

Revenind la infiintarea unui PFA, pasii pe care in calitate de fermier trebuie sa ii urmati pentru a infiinta o „persoana fizica autorizata” sunt urmatorii:

1. Pregatirea documentelor necesare inregistrarii - sunt necesare o serie de documente cu care trebuie sa va prezentati la Registrul Comertului: fotocopie dupa carte de identitate sau pasaport, documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional si documentele privind pregătirea sau experienţa profesională (dupa caz).
Inafara de acestea exista o serie de cereri/formulare care trebuie completate. Acestea se pot obtine de la Registrul Comertului, dar in cazul in care nu doriti sa completati aceste documente pe holurile institutiei, pentru a nu face mai multe deplasari Registrul Comertului, va recomandam sa descarcati aceste documente de pe Internet de pe site-ul www.registrulcomertului.ro sectiunea „Formulare”.
Un alt aspect la care e bine sa va ganditi inainte de a ajunge la Registrul comerului este acela al obiectului de activitate. La inregistrare trebuie sa indicati codurile CAEN referitoare la activitatile pe care le veti desfasura

2. Depunerea documentelor la Registrul Comertului – aici se depune „Cererea de inregistrare” (care cuprinde  si codurile CAEN corespunzatoare activitatii dorite), se depune o „Cerere de rezervare de nume” (numele rezervat pentru PFA este numele tau urmat de particula P.F.A.), „Specimenul de semnătură” al persoanei fizice autorizate precum si celelalte documente necesare inregistrarii (dovada sediului, documente care sa ateste calificarea, cazier fiscal, etc.)
In cuprinsul documentatiei necesare inregistrarii propriu-zise a persoanei fizice autorizate, trebuie sa se depuna si declaratia/declaratiile pentru autorizarea activitatii/activitatilor care urmeaza a fi desfasurate si formularul pe care se opteaza daca vrei sa fii platitor sau neplatitor de TVA.

3. Obtinerea certificatul de inregistrare cu codul fiscal – daca formularele au fost corect intocmite si s-au depus toate documentele suport solicitate prin lege in termen de  3 (trei) zile de la depunere se elibereaza certificatul de inregistrare pe care este inscris numarul de inmatriculare al firmei si codul unic de inregistrare.

4. Inregistrarea la administratia financiara – dupa obtinerea certificatul de inregistrare persoana fizica autorizata are obligatia ca in 5 zile de la obtinerea certificatului de inregistrare de la registrul comertului sa se inregistreze la Administratia Finantelor Publice in vederea luarii in evidenta si arondarii unui inspector fiscal care are competenta in zona in care este inmatriculata firma.

Taxele ce trebuie platite, conform reglementarilor valabile in 2012 sunt de maximum 300 lei, din care 15 lei pentru verificarea disponibilitatii firmei, diferenta constand in taxe de inmatriculare, eliberarea certificatului de inregistrare, eliberarea certicatului/certificatelor constatator/constatatoare, obtinerea certificatului de cazier fiscal de la ANAF (acest din urma document il obtine registru comertului in format electronic de la ANAF)

Referitor la codurile CAEN recomandate fermierilor, acestea trebuie alese in functie de activitatea sau activitatile propriu-zise ce urmeaza a fi desfasurate. Unele dintre codurile caen ce vor fi selectate trebuie sa se refere la activitatea de productie propriu-zisa in timp ce altele la activitatea de comercializarea a produselor agricole. Atentie la codurile caen referitoare la activitatea de comercializarea a produselor agricole, deoarece aici exista coduri caen diferite pentru activitatile de comercializare en-gros a produselor agricole si altele pentru comercializarea en-detail.
In continuare noi va prezentam o lista a principalelor grupe cu coduri caen, din care dvs. va trebui sa selectati ce va poate fi util, in functie de activitatile pe care doriti sa le desfasurati:

Sectiunea A: Agricultura, silvicultura si pescuit
011 Cultivarea plantelor nepermanente
012 Cultivarea plantelor din culturi permanente
013 Cultivarea plantelor pentru inmultire
014 Cresterea animalelor
015 Activitati in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu cresterea animalelor)
016 Activitati auxiliare agriculturii si activitati dupa recoltare
021 Silvicultura si alte activitati forestiere
022 Exploatarea forestiera
023 Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontana
024 Activitati de servicii anexe silviculturii
031 Pescuitul
032 Acvacultura
Sectiunea G: Comert cu ridicata si cu amanuntul
462 Comert cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii
467 Comert cu ridicata specializat al altor produse
469 Comert cu ridicata nespecializat
471 Comert cu amanuntul in magazine nespecializate
472 Comert cu amanuntul al produselor alimentare, bauturilor si al produselor din tutun, in magazine specializate
478 Comert cu amanuntul efectuat prin standuri, chioscuri si piete
479 Comert cu amanuntul care nu se efectueaza prin magazine, standuri, chioscuri si piete

Atentie: mai sus aveti doar lista grupelor care s-ar putea sa va fie utile. Fiecare grupa contine mai multe clase de activitati. In cererea de inregistrare va trebui sa mentionati clasele care va intereseaza.
Important: la inregistrarea unui PFA se permite inregistrarea unei singure activitati principale si a mai multor obiecte secundare, legea neimpunand o limita in acest sens. Indiferent ca activitatea ar fi principala sau secundara, pentru a putea fi desfasurata trebuie sa fie autorizata, respectiv sa fie inscrisa in certificatul constator de autorizare.

Pentru detalii privind actele ce trebuie depuse la Registrul Comertului : clic aici

Succes !