vineri, 21 februarie 2014

Noi probleme pentru micii fermieri care isi vand produsele pe marginea drumului sau desfasoara activitati de comert ambulant

conditii vanzare mici fermieri
In Monitorul oficial din 18 februarie 2014, a fost republicată legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Potrivirt articolului 1 din legea republicată constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni, următoarele:
a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi;
……………………………..
e) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

Desi la prima vedere această lege pare să aibă implicatii asupra agriculturii ea ii va afecta pe o parte din micii fermieri. De aceea, in continuare vom face cateva recomandări micilor producători agricoli care isi vand produsele direct populatiei.

In cazul in care sunteti un mic producător care isi vinde marfa clientilor in piete, targuri si expozitii, in fata casei pe marginea drumului sau ambulant in zone publice trebuie:
  • să fiti detinătorul unui certificat de producător. Verificati dacă toate produsele pe care le comercializati sunt inscrise in certificatul dvs.;
  • să faceti un aviz de însoţire a mărfii pentru marfa pe care o transportati de la ferma dvs. la locul de vanzare al mărfii;
  • să vindeti marfa doar in piete autorizate;
  • in cazul in care faceti comert ambulant in alte locuri decat pietele agroalimentare trebuie să verificati dacă locatiile in care vindeti sunt autorizate de primaria din localitatea respectivă;
  • in cazul in care doriti să vă vindeti marfa la domiciliu, in fata casei, să solicitati de la primarie o autorizatie pentru vanzarea mărfii in locul respectiv!



Cei care obisnuiesc să isi vandă marfa la diverse targuri si expozitii trebuie să tină cont de faptul că au dreptul să isi vandă marfa către vizitatori, în cadrul festivalurilor, târgurilor, saloanelor sau al altor manifestări expoziţionale, cu condiţia ca acestea să facă obiectul manifestărilor respective (conform Legii   Nr. 650 din 7 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă). Cu alte cuvinte dacă este un targ de produse ceramice iar organizatorii nu au mentionat că se pot vinde si produse agricole nu aveti voie să vă vindeti marfa.


V.T.